Spune ce gandesti tu, nu ce gandesc altii pentru tine!

Posts tagged ‘biblia’

Credință sau ipocrizie?!

În urmă cu câteva zile, călătoream şi eu cu autocarul ca tot omul, iar la un moment dat dintr-o discuţie cu o persoană de alături pe celebra temă: este sau nu este Dumnezeu, s-a întins o mare discuţie filozofică 😀
În urma acestei discuţii am rămas profund marcat, cât de naive pot fi unele persoane şi tot odată câtă stupiditate poate exista în unele persoane.
Persoana despre care vorbesc, ţinea sus şi tare că există Dumnezeu şi că tot ce se intâmplă pe Pământ este comandat de către Dumnezeu, iar noi în opinia acelei persoane, suntem doar nijte marionete dotate cu viaţă şi trebuie să facem ceea ce ne dictează Cel de Sus!
La un moment dat, o opresc şi îi spun, că eu defapt nu înghit toate gogoşile, cum că Dumnezeu este cel care le face pe toate, din acel moment a început o contradicţie de minute bune între mine şi persoana X pe acestă temă. Practic încerca să îmi spună, să mă convingă că Dumnezeu este Calea, că dacă nu cred şi cercetez degeaba exist, în fine şi discuţia a continuat.
Dar totuţi să nu se dadea bătută, scoate de undeva din bagaj o aşa zisă Biblie, care de la o poştă se vedea că este făcută de sectanţi. O întreb pe persoana X, această Biblie este ortodoxă?! iar ea îmi spune sigur că da etc., nu vreau să aprofundez prea tare pe acestă temă cu Dumnezeu sau nu, pentru că fiecare are credinţa sa, şi nu i-o poate schimba nimeni, orice metode ar încerca.
Acuma să ajung unde de fapt vroiam să ajung, mă intreb câtă minte au aceste persoane sectante, care îl venerează atâta pe Cel de sus, şi mint şi fac atâtea că să pară ei cei mai sfinţi de pe Pământ???!! Mă întreb până unde i poate duce mintea cu aceste idei puerile…
Credeţi că e bine ceea ce fac ei?! Farisei oare se cheamă genul ăsta de oameni sau cum?! 😀

Anunțuri

Romania si „Codul biblic”

Nu stiu cati dintre voi au auzit vreodata despre asa zisul „Cod biblic”. Ce este acest „Cod biblic”?este un sistem criptografic format din caracterele cuvintelor scrise in Biblie, far spatiu intre ele, iar aceste carcatere sunt asezate sub forma unei matrici. Cu ajutorul elementelor acestei matrici, si cu ajuotorul unor algoritmi, cercetatorii, au desocoperit ca Biblia nu este doar cartea de capatai a crestinatatii, ci este si un sistem criptografic, care ne prezice de inca acum 2000 de ani ce se va intampla in lumea.
Astfel cu ajutorul formulelor si al algoritmilor personalitati precum: Eliyahu Rips- matematician de renume, Harold Gans- criptograf de renume la National Security Agency din SUA, si altii mai putini cunoscuti, au ajuns la concluzia ca 32 de mari personalitati sunt trecute in codul biblic, iar ulterior dovedindu-se ca sunt mai multe personalitati metionate in codul biblic.
In ceea ce priveste tara noastra se pare ca si ea este metionata de 17 ori in codul biblic conform sursei .
Pentru mai multe detalii despre Romania si codul biblic vizualizati sursa.
Totusi este destul de ciudat ca tara noastra este mentionata spre exemplu:“însăşi casa lui Iisus”, deci totusi „Cineva acolo ne iubeste”.